#1SINGURA❤

Adevărații Veloprieteni și Turul României

Un grup de cicliști entuziaști care organizează în România celebrele brevete Randonneurs (200, 300, 400, 600, 1000 sau peste 1200 km, chiar 3000 km), dedicate cicliștilor de anduranță, au făcut anul trecut traseul Turului României înaintea plutonului profesionist, iar anul acesta vor să repete experiența. Cine sunt și ce-i mână în luptă? 

Comunitatea Adevărații Veloprieteni s-a născut în octombrie în 2011, la inițiativa lui Iulian Ene, din dorința de a aduce împreună cicliștii din București într-o comunitate capabilă să organizeze ieșiri și evenimente. „Am început cu ture scurte de 50-100 km prin București, dar mai ales prin județele din apropierea Capitalei. În primavara următoare, organizam prima velo-expediție internațională, Drumul Dunării de la Viena până în România, două săptămâni pe bicicletă, alături de câțiva membri ai noii comunități”.

De atunci, Adevărații Veloprieteni au creat aproximativ 750 de evenimente, unele ajunse la zeci, chiar sute de ediții, cum este plimbarea săptămânală „CooltourA Velo de Marți: Bicicliști în București”, care în iulie 2022 a trecut de ediția cu numărul 350. Un alt eveniment cu tradiție este expediția internațională de două săptămâni pe rute din Europa, dar comunitatea organizează și alte evenimente memorabile: Pe urmele lui Eminescu prin București, CoolTourAvelo, Hai cu Bicicleta în Vama, Turul Munteniei într-o singura zi, Marșul Tăcerii, Ora Pământului pe Bicicletă, Prima Plimbare a Primăverii, Turul Frunzelor Moarte, Iubești Bucuresti? Biciclești!, Shut Up Legs, Pedalăm România, în Memoriam Eroii Revoluției, Ajutoarele lui Moș Crăciun. În 2015 comunitatea a devenit entitate juridică, odată cu înființarea Asociației Adevărații VeloPrieteni, sub egida căreia a început organizarea evenimentelor pentru cicliștii de anduranță cunoscute sub numele de brevete. „Din anul 2017, am devenit și reprezentantul național al Randonneurs Mondiaux și Audax Club Parisien. În această calitate, pe lângă organizarea brevetelor în Capitală, coordonez organizarea acestor evenimente în întreaga țară. În cei 8 ani de ciclism de anduranță organizat în Romania, peste 2000 de cicliști au obținut cel putin un brevet pe una dintre distanțele de 200, 300, 400, 600, 1000 sau peste 1200 km, chiar 3000 km – un traseu pe conturul României, exact pe granițele tarii, organizat în premieră în 2021, parcurs de 20 de cicliști”, spune Iulian Ene. Înainte de Turul României, el a organizat a doua ediție a Drumului Dunarii Randonneur, un brevet de 1404 km, de la București la Baziaș și retur, la care au participat peste 50 de cicliști de anduranță din țări precum Grecia, Bulgaria, Austria, SUA, Bosnia-Herțegovina, Elveția, Germania, Rusia.

1. Cum a pornit aventura voastră cu Turul României și de ce?

A fost o idee venită cum se spune… pe genunchi. Am fost invitat de Alex Ciocan (președintele Federației Române de Ciclism) la conferința de presă de dinaintea ediției din 2021 a Turului României, alături de prietenul meu, Bogdan Ceapraga, și, într-o discuție care s-a legat în timpul întrebărilor, mi-a venit ideea de a parcurge cu câțiva cicliști de anduranță întreg traseul Micii Bucle, în ritmul nostru, sperând că astfel vom atrage și mai mulți cicliști din comunitatea noastră să urmăreasca ceea ce pentru România ar trebui să reprezinte cel mai important eveniment al ciclismului profesionist. Alex Ciocan a fost încântat, dar pentru că ideea a venit prea din scurt (mai erau două zile până la startul Turului), a trebuit să ne gestionăm 100% participarea, totuși având parte de un rând de tricouri din partea Federației Române de Ciclism.

2. Ce anume a însemnat? 

A fost o experiență interesantă, având parte și de trecerea plutonului pe lânga noi, cam în fiecare etapă, mai puțin în ultima, când noi am ajuns în București cu o zi mai devreme, așteptându-i pe cicliștii profesioniști în Capitală, alaturi de ceilalți pasionați ai ciclismului. Altfel, cu aceasta ocazie, a avut loc o promovare reciproca. Noi am promovat Turul României în rândul comunității cicliștilor de anduranță, mulți exprimându-și dorința participării la următoarele ediții, iar cei din organizarea Turului României au avut grijă să promoveze și prezența noastră ca ante-mergatori ai plutonului. Alături de mine au mai participat Bogdan Ceapraga și Cristian Radu, pedalând traseul celor 5 etape ale Turului în 3 zile.

4. Care e planul pentru acest an?

Planul meu, pe care încă îl discut cu cei pe care îi voi avea alături în acest an, presupune parcurgerea celor peste 800 de km tot în 3 zile. Luăm în calcul la aceasta ediție să avem și o mașina de asistență, pentru că anul trecut a trebuit să cărăm pe bicicletă și bagajul necesar celor 3 zile de pedalat. Așadar, în data de 6 septembrie vom lua startul cu câteva ore înaintea plutonului pe traseul primei etape, peste 200 km, urmând să-i așteptăm pe profesioniști undeva pe traseu, funcție de viteza cu care vor rula. Seara ne vom caza și noi la Bistrita, unde este finalul de etapă. În a doua zi vom pedala până la Făgăraș, adică vom parcurge traseul etapelor a doua și a treia, peste 300 km. Iar în ziua a treia ar urma să pedalăm pe traseul etapei regină, cea cu Transfăgărășanul, plus porțiunea dintre Curtea de Arges (unde se termină etapa a patra) și București, pe care cicliștii profesioniști o vor parcurge cu autocarele. Astfel, în noaptea de 9/10 septembrie ar trebui să sărbătorim sosirea la Arcul de Triumf. 

TURUL ROMÂNIEI

O singură inimă care bate pentru ciclism.